This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
VIA AILooking for an interpreter?
Remoto by ProZ.com connects you with an identity-verified interpreter by video or phone in about 60 seconds — 300+ languages, on demand or booked ahead.
Try Remoto »
Membru din Oct '26
Limbile de lucru:
din engleză în română din română în engleză română (monolingv) engleză (monolingv)
Client-vendor relationship recorded successfully!
Ioan-Sorin Ungurean has been added to your list of hired vendors.
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Afilieri
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
din engleză în română: Reflecții asupra noilor coduri ale României General field: Legislaţie/Brevete Detailed field: Juridic (general)
Text sursă - engleză
Reflecții asupra noilor coduri ale României
Profesor univ. Dr Ioan Leș,
Lector univ. Dr Sebastian Spinei
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu,
Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu
[REMARCI INTRODUCTIVE]
Transformările produse în societatea românească în ultimele două decenii sau reflectat și în viața juridică a națiunii.
După mai bine de douăzeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989 ne aflăm în situația de a constata penetrarea puternică a dreptului nostru nu doar de sistemul dreptului comunitar ci și de unele sisteme juridice occidentale.
Pe de altă parte, o reînnoire de substanță a întregului sistem juridic este evidentă și ea vizează, fără îndoială, toate ramurile dreptului public și privat.
România a fost printre primele țări ex-comuniste care au adoptat o nouă lege fundamentală, respectiv în octombrie 1991 (după ce Bulgaria adoptase propria Constituție în iulie același an).
Ea a fost revizuită în anul 2003, deși unele dintre soluțiile reformatoare rămân discutabile. Aș enunța doar două asemenea probleme: determinarea componenței Consiliului Superior al Magistraturii prin chiar legea fundamentală, opțiune rigidă în raport cu cea anterioară care consacra soluția stabilirii unei atare structuri printr-o lege organică și considerarea instanței supreme ca o instanță de casare (însăși denumirea instanței supreme reprezintă o întoarcere în timp discutabilă, în opinia noastră). Nu neam propus, în contextual de față, să realizăm o analiza a unor instituții constituționale.
1. NOILE CODURI
În opinia noastră, cele mai spectaculoase ”opere” legislative ale României, după promulgarea Constituției din anul 1991, sunt reprezentate de adoptarea noilor coduri, respectiv de adoptarea Codului civil (prin Legea nr. 287/2009), Codului de procedură civilă (prin Legea nr. 134/2010), Codului penal (Legea nr. 286/2009) și Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010).
Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, iar codul de procedură civilă se preconizează să intre în vigoare în cursul lunii iunie 2012. Codul penal și Codul de procedură penală vor intra cel mai probabil în vigoare în prima parte a anului viitor. Decalajul este explicat de Ministerul Justiției prin necesitatea pregătirii personalului judiciar, dar și a logisticii necesare, pentru implementarea efectivă a acestor coduri.
Elaborarea celor patru coduri este rezultatul unor eforturi de excepție din partea celor care au contribuit la redactarea aceste acte normative, astfel că atare demersuri sunt salutare.
Istoria umanităţii ilustrează eforturile extraordinare și responsabilitatea de care au dat dovadă unii legiuitori atunci când au adoptat coduri ce au influențat progresul societăţii umane şi viaţa a zeci sau chiar sute de milioane de locuitori ai ter[r]ei. Este suficient să ne reamintim condiţiile în care a fost elaborată legislaţia napoleoniană, îndeosebi codul civil din anul 1804, la a cărei elaborare a participat şi împăratul francezilor. Reputaţia codului civil francez este şi azi de necontestat, iar receptarea lui întro parte importantă a Europei, Africii şi Americii Latine este o dovadă indubitabilă a perenităţii sale. Forţa codului civil francez a fost prefigurată şi de Napoleon, care a recunoscut că adevărata lui glorie nu constă în faptul că a câştigat 40 de bătălii, Waterloo fiind de natură “să șteargă amintirea atâtor victorii”. Marele împărat al francezilor a intuit însă eternitatea codului său civil. Extraordinară previziune, fără îndoială.
Codul civil napoleonian este și azi în vigoare în Franța. Dar și multe alte coduri civile adoptate sub marea influență a codului f[r]ancez sunt și azi în vigoare. Câteva exemple sunt foarte semnificative în această privință. Este cazul codului civil austriac (adoptat în anul 1812), codului civil german ( din anul 1900), codului civil chilian (din anul 1857), codul civil sârb (1844), codului civil japonez (1866 și 1869), codului civil olandez (1838) și codului civil spaniol (1899). An enumerat doar câteva din codurile adoptate în cursul secolului XIX și care șiau păstrat actualitatea, fiind în vigoare și în zilele noastre. Dar, fără îndoială, tot sub influența marelui cod civil al francezilor au fost adoptate coduri civile și în alte state de pe continentul european și nu numai.
Unele țări de pe continentul european au adoptat noi coduri civile în cursul secolului trecut, cum este cazul Italiei (1924), Poloniei (1964) și Portugaliei (1966).
Codul civil român din anul 1864 a constituit o copie fidelă a omonimului său francez, fiind aplicat în țara noastră până la data intrării în vigoare a noului cod civil, respectiv până la data de 1 octombrie 2011. Adoptarea noului cod civil este în mod indiscutabil o performanță, în condițiile în care astfel cum am remarcat multe state, inclus[i]v Franța mai aplică coduri promulgate în secolul al XIX-lea.
2. NOUL COD CIVIL
Noul cod civil promovează principii și instituții noi, unele dintre ele inspirate din alte coduri moderne, cum este cazul codului civil a provinciei Quebec, dar și din codul civil elvețian. Primul dintre acestea a exercitat o influență covârșitoare asupra codului civil român. Inclusiv structura noului cod civil român a fost influențată de cea a codului civil al provinciei canadiene Quebec. Reamintesc în acest context că noul cod civil din Quebec a fost adoptată în anul 1994. El nu a a rupt orice legătură cu trecutul, respectiv cu fostul cod civil, adoptat în anul 1866 și a care, fără îndoială, a fost influențat în mod hotărâtor de codul civil francez din anul 1804. Foarte semnificativ doi profesori francezi întro ediție din anul 1996 a codului remarcau că ”dacă noul Cod civil din Quebec este o autentică recodificare și nu o simplă reactualizare el nu constituie totuși o ruptură cu trecutul legislativ, respectiv cu legislația (codul) civilă din Bas-Canada din 1866, dar nici cu dreptul jurisprudențial dezvoltat după această epocă” (Jean Louis Baoudoin și Yvon Renaud (introducere la ediția din 1996). Tocmai această îmbinare, realizată de codul amintit, între dreptul codificat și cel ”jurisprudențial” reprezintă reperul esențial de originalitate a acestei legislații moderne. Codul provinciei Quebec a promovat și soluții preluate din codul elvețian al cantonului Vaut și a statului nord-american Louisiana.
Legiuitorul român, parafrazându-i pe cei doi teoreticieni din Quebec, nu a ”rupt” nici el cu trecutul legislației noastre civile. Dimpotrivă noul cod civil a conservat multe dintre principiile și instituțiile vechiului cod.
Noul nostru cod civil a adus însă și ”inovații” foarte semnificative, care se abat de la concepția promovată în ultimii 50 de ani. Notăm doar câteva dintre cele mai semnificative. Prima constă în promovarea unei concepții moniste cu privire la conținutul raporturilor civile, în sensul că toate reglementările privitoare la persoane și la relațiile de familie au fost incorporate în noul Cod civil.
În al doilea rând, remarcăm reglementarea prescripției dreptului la acțiune în cuprinsul noului cod civil (Cartea a VI-a). În aceeași parte a noului Cod civil regăsim și o scurtă dar pertinentă reglementare cu privire la decăderile substanțiale (Titlul II din Cartea a VI-a). Notăm și reglementarea raporturilor de drept internațional privat într-o Carte distinctă a noului Cod civil – Cartea a VII-a. Spectaculoase sunt inovațiile aduse de legiuitor în materia raporturilor de dreptul familiei, în special în privința regimului matrimonial și la divorț. De asemenea, materia cărților funciare își găsește o reglementare corespunzătoare în noul Cod civil. Chiar și în materia contractelor avem unele reglementări noi, necunoscute de vechiul cod, cum este cazul contractelor de cont curent și a altor contracte bancare.
Radiografia prezentată este una cu totul generală, căci o exegeză a Noului Cod civil ar presupune în mod inevitabil o abordare aprofundată și care ar putea conduce și neîndoielnic acest efort doctrinar se va realiza la elaborarea unor veritabile tomuri despre prezentul și viitorul acestuia.
3. NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
Considerațiile evocate sunt în foarte mare măsură valabile și în privința Noului Cod de procedură civilă. Fără îndoială că legislațiile procesuale elaborate în secolul al XIX-lea au avut, din punct de vedere al viabilității lor, destinul marelui cod napoleonian. Iată însă câteva succcinte considerații asupra fostului și actualului cod de procedură civilă. Mai întâi nu putem ignora că și codul de procedură civilă, promulgat în anul 1865, sa clădit pe piedestalul omonimului său francez, elaborat tot în epoca napoleoniană, respectiv în anul 1806. Pentru a păstra rigoarea științifică necesară trebuie să recunoaștem că receptarea sistemului francez sa făcut de această dată prin intermediul legii de procedură civilă a cantonului Geneva din anul 1819. Aceasta este însă la rândul său doar o copie fidelă a Codului francez de procedură civi[l]ă.
Implicarea marelui împărat francez în elaborarea Codului de procedură civilă a fost însă una cu totul diferită, el participând doar la o singură reuniune din cele douăzeci și trei consacrate acestui act normativ. În perioada imediat următoare promulgării sale, codul francez de procedură civilă a fost supus unor critici vehemente. I sa reproșat faptul că acest cod nu ”vorbește” decât în treacăt despre recursul în casație sau despre organizarea sistemului judiciar. Rolul pasiv al judecătorului în derularea procedurii judiciare este cel care a fost vehement criticat de doctrină, unii autori întrebându-se dacă acesta nu a avut chiar ca scop dorința lui Napoleon de a ”stabiliza procedura civilă” pentru a nu perturba aplicarea noilor reguli de fond (a se vedea S. Guinchard, C.Chainais, F. Ferrand, Procedure civile, Daloz, Paris 2010, p. 69).
Iar despre acest cod, un autor francez de prestigiu spunea că, până la un anumit punct, el este „o ediţie revăzută şi adăugită a Ordonanţei din 1667”. Jean Appleton preciza de asemenea că: „Legile noastre de procedură au fost codificate în grabă, Codul de procedură civilă nu este demn de Codul civil”. Ideea a fost afirmată în termeni asemănători şi de alţi procedurişti francezi. Astfel, Glasson-Tissier remarca întro cunoscută lucrare de drept procesual civil că la o succintă analiză „Codul de procedură civilă din 1806 nu este o mare operă ca şi Codul civil din 1804”.
Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că ulterior Codul de procedură civilă sa bucurat şi de aprecieri considerabile. Remarcabilul procedurist italian Enrico Tullio Liebman considera că legislaţia procesuală napoleoniană a dezvoltat Ordonanţa din anul 1667 şi i-a conferit un caracter simplu şi raţional. Într-adevăr, se poate constata cu uşurinţă că legislaţia napoleoniană, inclusiv cea procesuală, a exercitat o influență covârşitoare asupra reglementărilor din secolul al XIX-lea (inclusiv asupra Codului de procedură civilă italian şi german). De altfel, celebritatea legislaţiei civile şi procesual civile franceze a depăşit frontierele europene. Codul de procedură civilă francez a fost receptat şi în unele ţări africane, dar mai ales în ţările latinoamericane. De aceea, socotim că nu ar fi exagerată nici afirmația conform căreia codul de procedură civilă francez a constituit unul din monumentele legislative cele mai reprezentative ale umanităţii, căci el a supravieţuit diferitelor furtuni ale istoriei timp de aproape două secole.
Nici codul de procedură civilă român nu a fost exceptat de la unele critici severe. Astfel, de pildă, un autor român considera Codul nostru de procedură civilă ca „o ediţie puţin ameliorată a Codului francez” (N. Solomon, Spre o reformă a procedurii civile, Studiu comparat. Curierul Judiciar, București 1932, p. 11).
Supravieţuirea Codului de procedură civilă, până în zilele de azi, se explică, în mare măsură, prin ”edificiul” său originar, dar și prin modificările succesive care i sau adus, una dintre cele mai notabile fiind cea promovată în anul 1900 prin reforma Dissescu.
În pofida aplicării sale îndelungate şi a frecventelor modificări Codul de procedură civilă nu a mai fost în consonanţă cu progresele notabile ce sau înregistrat în dreptul modern. De aceea, nu întâmplător încercări de elaborare a unui nou Cod de procedură civilă sau întreprins chiar şi în anii ’30, dar şi ulterior în epoca comunistă. Situaţia menţionată nu mai putea dăinui, căci din acest punct de vedere ţara noastră se afla printre puţinele state din lume care mai aplicau, chiar la începutul actualului mileniu, un cod de origine franceză din prima parte a secolului al XIX-lea. Chiar şi Franţa a renunţat la vechea procedură şi a elaborat un Nou Cod de procedură civilă în anul 1975. Majoritatea ţărilor europene au elaborat Coduri de procedură civilă la începutul acestui secol sau ulterior. Una din cele mai recente reglementări în domeniu este reprezentată de Legea de procedură civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2000, care a intrat în vigoare în Spania la data de 8 ianuarie 2001 (ea înlocuieşte Legea spaniolă de procedură civilă din anul 1881). Menţionăm că şi Republica Moldova beneficiază de un nou cod de procedură civilă (adoptat în anul 2003). Nu putem uita cazul Elveției, țară care a unificat cele 26 de coduri cantonale și a adoptat un nou cod federal în anul 2009, prin referendum.
Procedura judiciară este, fără îndoială, una dintre cele mai importante garanţii ale statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor promovate de legea fundamentală. Ea este, fără îndoială „sora geamănă a libertăţii”. Iată de ce adoptarea unui nou cod de procedură civilă, alături de codul civil, de codul penal şi de codul de procedură penală, reprezintă, la finalul primului deceniu al mileniului III, unul dintre cele mai importante evenimente juridice din ţara noastră.
Este momentul să ne întrebăm azi dacă Noul Cod de procedură civilă va fi un mare cod, demn de codul anterior sau de cel francez din care sa inspirat cel dintâi.
Întrun editorial publicat în anul 2009, într-o revistă de specialitate, remarcam că noul nostru cod de procedură civilă are calități incontestabile. Însă un răspuns rapid la întrebarea noastră nu ar fi doar temerar, ci și lipsit de realism juridic pentru că marile ”opere” legislative ale unei națiuni sunt greu de evaluat de către contemporani, în general. Pe de altă parte, viabilitatea unei opere legislative majore nu poate fi statornicită înainte de aplicarea ei, practica fiind cea care poate confirma sau infirma eficienţa unor instituţii juridice. O atare aserțiune este valabilă în privința tuturor celor patru coduri ale României.
Noul cod de procedură civilă are calități incontestabile. Subliniem doar câteva dintre cele mai semnificative.
În primul rând, remarcăm că noul cod beneficiază de o bună sistematizare a materiei concretizată în cele VII Cărţi, număr identic cu cele cuprinse în actualul cod, fără ca problematica tratată în fiecare să fie întrutotul identică. Astfel, ultima Carte a Codului este consacrată procesului civil internaţional. Mai remarcăm şi existenţa unui Titlu preliminar consacrat domeniului de reglementare a codului, principiilor fundamentale ale procesului civil şi aplicării legii de procedură civilă. O atare sistematizare a materiei corespunde reglementărilor cuprinse în codurile moderne adoptate în ultimele decenii şi care, în mod firesc, sistematizează principiile fundamentale ale codului în chiar prima sa parte (C.proc.civ. francez; C.proc.civ. portughez, C.proc.civ. venezuelean, etc.).
În al doilea rând, constatăm o reglementare de mare rigoare a majorității instituțiilor judiciare specifice domeniului, caracterul extrem de tehnic al materiei fiind general acceptat în lumea contemporană.
Totuși, prin excepție de la această regulă Cartea a Va cuprinde o redactare parţial diferită. În opinia noastră această parte a codului cuprinde o reglementare extrem de detaliată a materiei, care ar fi putut forma chiar obiectul unui veritabil cod de executare silită. Specificul executării silite şi importanţa acesteia putea constitui un temei chiar pentru adoptarea unui cod al executării silite, mai cu seamă că asemenea tendinţe se manifestă şi în alte ţări democratice, în care se vorbeşte tot mai mult de o anumită evoluţie a materiei, respectiv de la “dreptul la executare” la “dreptul executării silite”.
Conservarea unor soluţii legislative actuale în varii materii ale procedurii civile constituie, de asemenea, un reper extrem de important al Noului cod de procedură civilă. O atare abordare este întrutotul firească, în opinia noastră, căci abandonarea unor reguli procedurale care şi-au dovedit viabilitatea în decursul ultimelor decenii, fiind validate şi de doctrină, ar fi fost o eroare regretabilă. Textele preluate din actualul cod de procedură civilă şi cărora, în general, li sa conferit o redactare ameliorată, atât din punct de vedere lingvistic, cât şi din punctul de vedere al tehnicii legislative au o pondere importantă în economia noului cod.
Autorii Noului Cod de procedură civilă au introdus însă şi unele instituţii noi, necunoscute de procedura anterioară, cum sunt: sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, contestaţia privind tergiversarea procesului, procedura de soluţionare a cererilor cu valoare redusă, procedura de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, etc.
În opinia noastră, cele mai delicate probleme pe care le va implica viitorul nostru cod de procedură civilă sunt cele legate de aşezarea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti şi de reglementarea novatoare preconizată în materia căilor legale de atac, în special a recursului în casație. Regulile promovate în materiile la care ne referim vor ridica multe probleme asupra eficienţei justiţiei româneşti în perspectiva următoarelor decenii. Ne vom întreba probabil în viitor dacă o atare reformă este eficientă sau dacă actuala structură a sistemului judiciar este optimă, funcţională ?
4. LEGISLAȚIE PENALĂ
Situația legislației penale este cu totul diferită de cea prezentată în privința celei civile. Și nu ne referim aici la necesitatea de reformare a legislației penale, care este și ea incontestabilă. Avem în vedere cadența reglementărilor penale și procesual penale în raport cu cele referitoare la legislația civilă. Cele două coduri actuale penal și de procedură penală au fost adoptate în anul 1968, ambele intrând în vigoare la 1 ianuarie 1969.
Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că în perioada interbelică România a avut un cod penal unanim apreciat, cel din anul 1936 care a avut ca sursă de inspirație nu legislația franceză ci cea italiană. Și în prezent reglementările penale cu cea mai mare influență la nivel european sunt cele din spațiul italian și german. Noul cod penal a păstrat o serie din instituțiile tradiționale în materie. El a luat însă în considerare și evoluţiilor intervenite în aceste sisteme de drept în perioada modernă.
Noul cod penal a determinat pentru prima dată (la nivelul unui cod) răspunderea penală a persoanei juridice, instituție cunoscută în dreptul altor țări europene. De asemenea au fost introduse și infracțiuni noi determinate de evoluțiile social economice din ultimele decenii, cum sunt cele privind fraudele privind sistemele informatice și prin mijloace de plată electronică, cele privind faptele de corupție, cele contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice, infracțiunile electorale, etc.
Este dificil să vorbim în prezent despre Noul cod penal ca despre o mare operă legislativă, jurisprudența urmând și în acest caz să valideze calitatea acestui act normativ. Dacă am dori săi aducem unele critici ele ar trebui să vizeze, în general, scăderea cuantumului pedepselor întrun context social în care infracționalitatea nu este în scădere, ci dimpotrivă. Or, o politică penală sănătoasă nu poate face abstracție de amploarea și de tendințele pe care le manifestă fenomenele infracționale.
În opinia noastră criticabilă este și dezincriminarea unor fapte, cum este cazul insultei și calomniei. O atare abordare generează un adevărat ”drept la insultă”, care este greu de stăvilit prin mijloace de drept civil. Doresc să precizez că recent Curtea Constituțională din Spania a statuat că nu există un veritabil ”drept la insultă”. Un atare drept nu trebuie să existe în nicio societate care se pretinde democratică. Aceasta deoarece un asemenea ”drept la insultă” rupe orice echilibru între dreptul la libera exprimare și demnitatea persoanei. Prin urmare, întrun atare sistem nu victima este protejată, ci insultătorul, respectiv calomniatorul. Argumentele contrare acestei opinii, în sensul că partea vătămată poate recurge la mijloace de drept civil, nu ni se par convingătoare. Aceasta deoarece efectele produse de insultă sau calomnie sunt de natură diferită față de efectele ce le poate determina obligarea unei persoane la despăgubiri.
Pe aceeași linie de gândire se înscriu și reglementările consacrate în Noul cod de procedură penală. Noul Cod de procedură penală urmărește să determine accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
CONCLUZII
Calitățile celor patru coduri este greu de contestat, iar adoptarea lor nu trebuie privită exclusiv ca o cerință a unor entități naționale sau europene, ci ca un imperativ al modernității noastre juridice. Acest lucru este cu totul firesc dacă acceptăm că cele patru coduri reprezintă pilonii de susținere a oricărui sistem juridic. Fără existența unor asemenea coduri viața juridică a unei națiuni moderne este greu de conceput. Desigur că o atare aserțiune este valabilă îndeosebi pentru dreptul continental, iar nu și pentru common law.
În contextul de față nu neam propus o analiză aprofundată a noilor coduri. Unele accente critice au apărut deja. Fără îndoială că un asemenea proces este inevitabil cel puțin din punct de vedere doctrinar. De altfel, este de netăgăduit că disputele doctrinare reprezintă şi în drept un reper important al progresului. Sau cum, mult mai sugestiv, se exprima marele jurist german Rudolf von Ihering: „În domeniul dreptului, ca pretutindeni altundeva, istoria nu se opreşte niciodată”.
În considerarea acestui postulat ne îngăduim și noi câteva observații particulare, necesare credem spre a oferi o imagine mai completă asupra noilor coduri. O primă asemenea observație constă în caracterul uneori prea doctrinar a unor abordări legislative. Remarca vizează cu deosebire domeniul procedurii civile, un domeniu prin excelență de o mare tehnicitate și rigoare. Avem în vedere materia executării silite, care cuprinde un număr de aproape 300 de articole față de cele aproape 200 ale codului anterior. De altfel în doctrină sa remarcat deja şi de alţi autori că noul cod „a extins sfera normelor procesuale şi asupra unor chestiuni care aparţin spaţiului doctrinar” (A.Tabcau, C. Ioana, Scurte consideraţii asupra dispoziţiilor Noului Cod de procedură civilă în materia executării silite – o reglementare în favoarea debitorului ?, în P.R. nr. 6/2009, p.83).
Asemenea abordări sunt conexe și cu procesul general de ”inflație legislativă” care nu este benefic nici pentru practicieni și nici pentru destinatarii legislației (cetățenii României”.
O carenţă a noilor coduri vizează renunţarea la unele concepte sau instituţii procesuale consacrate nu doar în plan legislativ, ci şi doctrinar şi jurisprudențial şi a căror abandonare nouă ne apare cu totul nejustificată. Menţionăm, în acest sens, renunţarea la conceptul de primă zi de înfăţişare, astfel cum acesta este determinat de actualul art. 134 C.proc.civ., şi înlocuirea lui cu primul termen la care părţile au fost legal citate.
Tot în acest context nu putem ignora reconsiderarea instituţiilor procedurale ale incompatibilităţii şi ale recuzării, împrejurare de natură a genera confuzii între două instituții procedurale tradiționale. Aceste sunt însă observații de detaliu.
Cele mai importante rezerve pe care le generează, în special, codul civil și codul de procedură civilă sunt determinate de adoptarea Legii nr. 202 din 12 octombrie 2010, cunoscută și sub denumirea de mica reformă, dar și de proiectele de punere în aplicare a acestora. Mica reformă a avut ca obiectiv devansarea punerii în vigoare a unora dintre instituțiile promovate de cele patru coduri. Iar din acest punct de vedere opțiunea legiuitorului nu credem că este susceptibilă de o abordare critică, întrucât s-a urmărit familiarizarea practicienilor cu unele din dispozițiile normative adoptate deja și care n-au intrat direct în vigoare, ci prin mecanismul ”micii reforme”.
Numai că legiuitorul nu sa limitat la o atare abordare, ci a adus și inovații importante în raport cu Noul Cod civil și cu Noul Cod de procedură civilă. Mult mai mult decât atât, legile de punere în aplicare a celor două coduri aduc inovații importante în raport și cu actele normative pe care trebuie să le pună în vigoare. Astfel, de pildă, Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil modifică sau completează peste 200 de articole. Situația este similară și în privința Noului Cod de procedură civilă. O asemenea abordare legislativă ridică serioase semne de întrebare asupra temeiniciei demersului legislativ materializat în cele două coduri menționate. Ar fi fost firesc să așteptăm ”validarea” de jurisprudență a soluțiilor promovate prin cele două coduri, iar nu o intervenție legislativă la un interval de timp extrem de redus și în mod repetat, respectiv în octombrie 2010 și apoi în perioada imediat următoare (prin adoptarea celor două legi de punere în aplicare).
Printr-o astfel de ”procedură”, aproape inedită în spațiul european, legile de punere în aplicare (denumire dată de legiuitor, pentru că au un obiectiv evident în concordanță cu denumirea lor), sau convertit în fapt în legi modificatoare a unor coduri, care paradoxal nici nu au intrat în vigoare.
O atare abordare este, în opinia noastră, soră geamănă cu un proces de inflație legislativă la care asistăm de aproape două decenii și a căror mari ”beneficii” se pot produce mai repede decât ne așteptăm.
Translation into English published in Ius et Administratio (Rzeszow University), Vol. 1/2013, pp. 3746: chromeextension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/http://iusetadministratio.eu/wpcontent/Zeszyty_naukowe/2013/1_2013/1_2013_5_Ioan_Les_%20Sebastian_Spinei.pdf
Traducere - română
Reflections on the new Romanian Codes
Professor Ioan Leș, PhD,
Assistant Professor Sebastian Spinei, PhD
Simion Bărnuțiu School of Law,
Lucian Blaga University Sibiu
INTRODUCTORY REMARKS
The social changes occurred in Romania over the last two decades have been reflected in the juridical life of the nation as well.
More than twenty years after the Romanian Revolution of December 1989, we are in the position to witness a powerful penetration of our legal system – not just by EU legislation but also by some western countries' systems.
At the same time, a substantial renewal of our legal system as a whole is obvious; no doubt, it covers all departments of both public and private law.
Romania was among the first countries of the former Eastern Block to adopt a new constitution, in October 1991 (after Bulgaria, in July of the same year).
It was revised in 2003 – although certain reform solutions implemented at the time remain disputable. Two such issues are: the specific manner of determining membership of the Consiliul Superior al Magistraturii (Superior Council of Magistracy) via the Constitution, an inflexible approach if compared with the former determination via organic law; and the deeming of the Supreme Court of Romania as a court of Cassation (its very name implies, we believe, a questionable return to the past). Yet in this context it is not constitutional institutions that we intend to analyse.
1. THE NEW CODES
In our opinion, the most spectacular legislative “works” in Romania, after the Constitution of 1991, are the adoption of the new Codes, namely the Civil Code (Act 287/ 2009); the Code of Civil Procedure (Act 134/2010); the Criminal Code (Act 286/ 2009); and the Code of Criminal Procedure (Act 135/2010).
The new Civil Code became operative on 1 October 2011, while the Civil Procedure Code is expected to become operative in February 2013. The Criminal Code and the Criminal Procedure Code will also, probably, become operative in the first half of 2013. The delay is accounted for by the Ministry of Justice by virtue of the need to prepare the judicial personnel, as well as the logistics necessary for the efficient implementation of said codes.
The drawing of the four codes is the end-result of exceptional efforts on the part of their authors; as a consequence, such an endeavour deserves to be highly appreciated.
The history of humankind is scattered with the admirable efforts and high responsibility of lawmakers of codes that have shaped the progress of society and the lives of tens or even hundreds of millions. It should suffice to mention the circumstances in which Napoleonic legislation, particularly the Civil Code of 1804, were drawn, whereupon the Emperor himself participated. The high repute of the French Civil Code is uncontested even in our day, and its reception in large parts of Europe, Africa and Latin America is solid proof of its perpetuity. The force of the French Civil Code was anticipated by Napoleon, who admitted that his glory did not reside in winning forty battles (as Waterloo did manage to “delete the memory of so many victories”). The great Emperor of the French foresaw the eternity of his Civil Code. What great insight!
The Napoleonic Civil Code is still operative today in France. So are quite a few others, that were adopted under the great influence of the French Code, e.g. the Civil Code of Austria (adopted in 1812); Germany (1900); Chile (1857); Serbia (1844); Japan (1866 and 1869); Holland (1838); and Spain (1899). The Codes named above are but a few of those adopted in the 19th century and whose permanence is proved by their being still operative in our time. And it was the great French Code that inspired many others in European countries as well as other parts of the world.
In some European countries, new Civil Codes were adopted during the 20th century, e.g. Italy (1924), Poland (1964) and Portugal (1966).
The Romanian Civil Code of 1864 was a true-to-life copy of the French counterpart; it was operative until the time of the new Code becoming operative, 1 October 2011. The adoption of the new Civil Code is undoubtedly a remarkable feat, as many countries, including France, still enforce Codes adopted in the 19th century.
2. THE NEW CIVIL CODE
The new Civil Code promotes new principles and new institutions, some of them are inspired by other modern codes, for instance that of the Canadian Province of Quebec, or the Swiss Code. The Code of Quebec in particular exerted a major influence on the new Romanian Code, including the structure of the document. The new Civil Code of Quebec was adopted in 1994. It did not lose all bounds with the previous Civil Code, adopted in 1866 under the decisive influence of the French Code of 1804. Two French professors wrote in a 1996 edition of the Code that “although the new Civil Code of Quebec is a genuine re-codification, it preserves the connection with the past, namely the 1866 Civil Code of Bas-Canada, or the jurisprudential law developed after that time.” (Jean-Louis Baudoin and Yvon Renaud, Code civil: Québec 1996-1997, Judico, Wilson et Lafleur limitée, Montréal, 1996, Introduction). It is that particular combination of the said Code, between codified law and jurisprudential law, that epitomizes the originality of this modern legislation. The Civil Code of Quebec includes solutions inspired by the Codes of the Swiss Canton Vaut, as well as the state of Louisiana.
The Romanian lawmakers, just like the commentators quoted above wrote, did not break away from the past of our civil legislation. On the contrary, the new Civil Code of Romania preserved many of the principles and institutions of the old code.
Our new Civil Code is quite innovative in character, unlike in nature to the basic principles of the last half a century; some of the most significant are highlighted below. The first of these is the promotion of a monist concept regarding the contents of (private) civil legal relations, in the sense that all regulations regarding entities the persons and the family relations are incorporated in the new Civil Code.
Second, let us point out the regulation of the statutes of limitation (prescription) in the new Civil Code Book VI). A brief but substantial regulation of other preclusive time limits is also included (Book VI, Title II). The regulation of International Private Law, dealt with in a separate section of the new Civil Code – Book VII. The innovations implemented in the field of Family Law, particularly those regarding the matrimonial regimes and divorce, are nothing short of spectacular. The matter of Land registration is also regulated in the new Civil Code. New contracts, not included in the previous code, are regulated too, such as current accounts contracts as well as other banking contracts.
The present description is a general one. An analysis of the new Civil Code would inevitably imply a comprehensive approach in many volumes depicting its present and future (no doubt, that kind of doctrinal enterprise will be once accomplished).
3. THE NEW CODE OF CIVIL PROCEDURE
The statements above are to a large extent valid in the case of the new Code of Civil Procedure. Undoubtedly, the procedure legislations of the 19th century shared the viability of the great Napoleonic Code. Here are some succinct comments on the former as well as the current Code of Civil Procedure. First, it cannot be ignored that the Romanian Code of Civil Procedure, adopted in 1865, was based on the 1806 French Code (actually, to be more accurate, on the 1819 Code of Procedure of the Swiss Canton of Geneva – in turn, an improved version of the French Code.
The great French Emperor attended just one of the twenty-three meetings that took place to that end. In the period following its promulgation adoption, the French Code of Civil Procedure was subjected to harsh criticism. Points of disapproval were its almost complete silence on the count of Cassation or the organisation of the judicial system. The passive role of the judge was vehemently criticised by doctrine: some analysts wondered if that was so because of Napoleon's wish to “stabilise the civil procedure” in order to avoid disturbing the enforcement of the new substantive law (see S. Guinchard, C. Chainais, F. Ferrand. Procedure civile. Paris: Daloz, 2010, p. 69)
Regarding the Code of Civil Procedure, a famous French specialist said that, up to a point, it is “a revised and completed version of the Ordinance of 1667”. Jean Appleton also wrote: “Our procedural legislation was encoded in a rush; the Code of Civil Procedure is not worth of the Civil Code.” The idea was rendered in similar terms by other French proceduralists. Glasson-Tissier, for instance, noticed in a famous work that it is obvious that “the Code of Civil Procedure of 1806 is not the kind of great work that the Civil Code of 1804 is”.
Nevertheless, we have to admit that later on, the Code of Civil Procedure enjoyed considerable praise. The remarkable Italian proceduralist Enrico Tullio Liebman considered that Napoleonic procedural legislation developed the Ordinance of 1667 and gave it simplicity and rationality. Indeed, it is easy to see that Napoleonic legislation, procedural rules included, exerted a massive influence on the regulations of the 19th century (as is the case with the Codes of Civil Procedure of Italy and Germany). The fame enjoyed by French civil and civil procedure legislation reached far beyond the confines of Europe. The French Code of Civil Procedure was received in some African countries, but especially in the countries of Latin America. That is enough reason to deem the French Code of Civil Procedure one of the most representative legislative monuments of humankind, as it survived the various predicaments of history for almost two centuries.
The Romanian Code of Civil Procedure had its share of harsh criticism. A Romanian specialist deemed it “a slightly improved version of the French Code” (see N. Solomon. “Towards a reform of civil procedure. A comparative study”. Bucharest: Curierul Judiciar, 1932, p. 11)
The survival of the Code of Civil Procedure to our day is due, to a large extent, to its original “edifice”, as well as to the consecutive alterations, of which one of the most notable is the Dissescu reform of 1900.
Despite the long period of enforcement and the many alterations, the Code of Civil Procedure failed eventually to keep up with the remarkable evolution of modern law. That is why attempts at drawing a new code started as early as the 1930s; others followed during the Communist regime. That was no longer acceptable, as Romania was among the few countries in the world where a French-originated code from the beginning of the 19th century was enforced in the 21st century. France itself renounced the old procedure and drew up a new Code of Civil Procedure in 1975. Most European countries drew up Codes of Civil Procedure at the beginning of this century or later. One of the most recent regulations in the field is Spain's Act of Civil Procedure no. 1 of 7 January 2000, operative from 8 January 2001 (replacing the Spanish Act of Civil Procedure of 1881). Moldova also has a new Code of Civil Procedure (adopted in 2003). And Switzerland also adopted, via a national referendum, a new federal Code in 2009 that unifies the twenty-six cantons’ codes.
Judiciary procedure is, no doubt, one of the most important warranties of the rule-of-law state and of the constitutional rights and liberties. It is “the twin sister of freedom”. That is why the adoption of a new Code of Civil Procedure, along with the Civil Code, the Penal Code and the Code of Penal Procedure are, at this time, some of the most important juridical events in Romania.
It is the right time now to ask ourselves if the new Code of Civil Procedure is going to be a great code, worthy of the older one and the original French code that inspired the former.
In a text published in 2009 in a law journal, we wrote that the new Code of Civil Procedure is endowed with undoubted qualities. Yet, a prompt answer to the issue would be not just risky but would also lack juridical realism, as the great legislative works of a nation are generally hard to assess by their contemporaries. On the other hand, the viability of a major legislative work cannot be settled prior to its enforcement, for it is practice that can confirm or disprove the efficiency of juridical institutions. This latter statement applies to all four new codes of Romania.
The new Code of Civil Procedure is endowed with undoubted qualities. Here are several major ones.
First, the new code feats a good systematisation of the subject matter by means of the seven Books, the same number as the current code, although the issues are not fully identical; for instance, the last Book of the Code deals with international civil suits litigation. Worth mentioning is also the preliminary Title, which includes the fundamental principles of the civil suit. Such systematisation of the subject matter matches the regulations of other modern codes of the last few decades, whereby the fundamental principles of the codes are systematised in the initial part (see Codes of Civil Procedure for France, Portugal, Venezuela etc).
Second, there is a rigorous regulation of most judiciary institutions specific for the field; the highly technical character of this branch of Law being nowadays generally acknowledged.
Nevertheless, by way of exception from this rule, Book V is drawn in a partly different manner. In our opinion, this particular section of the code includes an extremely detailed regulation of the matter, and it could actually work as a genuine code of judgment-enforcement procedure. The specific nature of judgment enforcement and its importance could work as a reason for the adoption of a separate code, especially since similar trends are active in other democratic countries, where the specific evolution of the matter from “a right to judgment enforcement” to “Enforcement Law” is increasingly under scrutiny.
The preservation of current legislative solutions in various matters of civil procedure is also a critical landmark of the new Code of Civil Procedure. Such an approach is all but a normal one, we believe, as abandoning procedural rules that have proved their viability over the past decades, also validated by doctrine, would be a major mistake. Certain text fragments taken from the current Code of Civil Procedure and implemented in the new one are, generally, improved both from a linguistic and from a legislative-technique standpoint, and they have a significant weight in the whole of the new code.
The authors of the new code introduced new institutions that were not included in the previous procedure, such as: the request for the opinion of the Court of Cassation on legal issues; the complaint for delaying the proceedings; the small-claims procedure; the eviction procedure in the case of abusive/unlawful squatters etc.
In our opinion, the most delicate issues that we can expect the future Code of Civil Procedure to raise are those having to do with the jurisdiction of the courts, as well as the innovative regulation regarding the appeals, particularly the Cassation. The rules that are promoted in these matters are likely to raise many problems regarding the efficiency of Romanian justice, over the next few decades. We will probably ask ourselves whether this reform is the effective one, or rather the current structure of the judicial system is optimal and functional.
4. CRIMINAL LEGISLATION
The status of the penal legislation is totally different from that of civil legislation. We do not mean here to address the need of a reformation of the penal legislation – although that is a real issue. What we mean is the cadence of penal and penal-procedural regulations, in conjunction with regulations of civil legislation. The two current codes – the Penal and the Penal Procedure Codes – were adopted in 1968 and became operative in January of 1969.
On the other hand, we cannot ignore the fact that Inter-War Romania had a Penal Code that was unanimously appreciated, made in 1936 and inspired by the Italian, not the French legislation. At present, the most influential penal regulations are, in Europe, the Italian and the German ones. The new Penal Code has preserved some of the traditional institutions. It also took into account the evolutions occurred in such legal systems in modern times.
The new Penal Code has for the first time (in a code) determined the penal liability of a legal person; this being an institution present in the laws of other European countries. New types of crimes were introduced, consonant with the social and economic developments of recent years, such as computer and electronic-payment fraud, crimes committed against the safety and integrity of information systems, electoral crimes etc.
It is quite hard at the present time to talk about the new Penal Code as a great legislative work, since it remains for jurisprudence to validate the quality of this normative act. If we were to express some criticism, that would be related to the general decrease of penalty amount in the social context of criminality increase. Healthy social policies should not overlook the amplitude and trends of criminality.
In our opinion, the dis-incrimination of certain criminal offences, such as insult and slander, is also a demerit. Such an approach will generate an actual “right to insult” – which is hard to counter by means of civil law. The Constitutional Court of Spain has recently ruled that there is no actual “right to insult”. Such a right must not exist in a democratic society, as it would ruin the balance between the right of free expression and the dignity of the individual. Consequently, in such a system, it is not the victim but the perpetrator who is protected. Arguments contrary to this opinion, namely that the victim may resort to means of civil law, are not convincing. That is because the effects of these offences are different in nature from those that can lead to civil compensation.
A similar kind of reasoning motivates the regulations included in the new Code of Penal Procedure, which aims to determine the speeding up and the simplification of penal procedures, as well as the creation of unitary jurisprudence in concordance with that of the European Court of Human Rights.
CONCLUSIONS
The qualities of the four Codes are hard to challenge, and their adoption must not be regarded as a requirement of a national or continental entity, but a need of our juridical modernity. It is a natural thing, given that the four Codes are the pillars of any juridical system. Without them, the juridical life of a modern nation is hard to conceive of. Certainly, such a statement is a valid one especially for continental law.
In the present context, we have not aimed at a detailed analysis of the new Romanian Codes. Some criticism has already occurred, though, and that is inevitable, at least from the standpoint of doctrine – and doctrinal arguments are an important feature of progress. As the great German jurist Rudolf von Ihering said, “In Law, as elsewhere, history never stops.”
In considering this, we can afford to make a few particular notes that are necessary for a more comprehensive view of the new Codes. A first remark regards the sometimes too doctrinal character of legislative approaches. This is true in particular in the field of civil procedure, where technique and rigour are of paramount importance. Its relevance is in the matter of judgment enforcement, comprising almost 300 articles (there are almost 200 in the previous code). Other specialists have already noticed that the new code “has expanded the field of procedural norms over issues that belong with the doctrinal field”. (see A. Tabcau, C. Ioana. Scurte consideraţii asupra dispoziţiilor Noului Cod de procedură civilă în materia executării silite – o reglementare în favoarea debitorului? P.R. Issue no. 6/2009, p. 83)
Such approaches have to do also with the general trend of “legislative inflation”, from which neither the practitioners nor the users (the citizens) will benefit.
A flaw of the new codes consists of renouncing certain legal concepts or procedural institutions established not only by the legislation, but also by the doctrine and jurisprudence, institutions whose abandonment appears to be totally unjustified. An example is the discharging of the concept of ‘the first day of appearance’, as determined by the current Code of Civil Procedure, Article no. 134, it being rephrased as follows: ‘the first court session when the parties are properly (legally) summoned’.
In this context, a reconsideration of procedural institutions of incompatibility and recusal cannot be ignored, which may create confusion between the two traditional procedure institutions. Nonetheless, such notes are a matter of detail.
The most important limitations, particularly for the Civil Code and the Code of Civil Procedure, are in connection with the adoption of Act no. 202, of 12 October 2010, also known as “the little reform”, as well as the projects for its implementation. “The little reform” aimed at speeding up the application of some of the institutions being promoted by the four codes. From this vantage point, this specific option of the lawmaker cannot be criticised, as the intention was for practitioners to get to terms with some of the normative provisions already adopted, which did not become operative directly, but via “the little reform”.
Yet the lawmaker would not be limited to such an approach but contributed essential modifications into the new Civil Code and Code of Civil Procedure. Moreover, the laws for the implementation of the two codes include major innovations regarding the normative acts they are expected to make operative. For instance, the Act for the implementation of the new Civil Code alters or complements in excess of 200 articles. A similar situation is found in the case of the new Code of Civil Procedure. Such legislative approach deems questionable the solidity of the legislative enterprise embodied in the two codes. It would have been but natural to wait for the “validation” via jurisprudence of the solutions promoted via the two codes – instead of a legislative intervention made at short notice and repeated, namely in October 2010 and immediately after that (by means of the two acts for implementation).
By means of such a “procedure”, one having almost absolute novelty in Europe, the acts of implementation (so named by the lawmaker, as their obvious objective is in concordance with their names), acts were made for the alteration of codes that have not even become operative.
Such an approach is, in our opinion, akin to the process of legislative inflation we have witnessed over the last two decades, and whose great “benefits” may occur sooner than we would expect.
Translated and adapted by
Sorin Ungurean and Sebastian Spinei, Jan. 2013
(revised by Sorin Ungurean, Sep. 2023)
Translation into English published in Ius et Administratio (Rzeszow University), Vol. 1/2013, pp. 37-46: chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/http://iusetadministratio.eu/wp-content/Zeszyty_naukowe/2013/1_2013/1_2013_5_Ioan_Les_%20Sebastian_Spinei.pdf
More
Less
Educaţie în domeniul traducerilor
Master's degree - Lucian Blaga University Sibiu, Romania
Experienţă
Ani de experienţă în traduceri: 25. Înregistrat în ProZ.com: Aug 2023. Membru din: Oct 2026.
Born and raised in Sibiu. Avid reader from a young age. Specialized in Letters, English/Romanian (BA), Translation Studies (MA), Applied Linguistics (PhD).
Worked as an English teacher for 24 years (ESP, English Linguistics etc at Sibiu University); scientific papers published, various translation projects in local academic community.
Turned freelance translator/localizer in 2022. Eager to learn and to prove my worth.
Membru din Oct '26
Competențe