a) Utilizaţi orice valută doriţi.
b) Introduceţi cheltuielile profesionale sub forma unui total anual. Includeţi aici cheltuielile pentru computer, programe informatice, conexiune la Internet, spaţiu pentru birou, asigurare de răspundere civilă profesională, afilieri, taxe, pregătiri profesionale, seminarii, etc.
c) Introduceţi venitul pe care aţi dori să-l obţineţi, exprimat ca venit anual. Acesta ar trebui să acopere cheltuielile curente, economiile, asigurările personale, veniturile disponibile etc. şi ar trebui să reprezinte valoarea neimpozitată.
d) Introduceţi numărul de ore pe care consideraţi că le veţi dedica săptămânal traducerii.
e) Introduceţi procentul din orele de lucru, în care lucraţi efectiv. Nu uitaţi să ţineţi cont de activităţile conexe precum: comunicaţiile (email, apeluri telefonice, discuţii), trimiterea de oferte, planificarea, prepararea şi prelucrarea documentelor şi fişierelor, facturarea, contabilizarea, promovarea, sarcinile diverse, pregătirea profesională, pauzele, etc.
Observaţie: Dacă folosiţi două din cele opt ore de lucru dintr-o zi pentru alte activităţi decât traducerea efectivă, atunci procentul de timp pe care îl petreceţi traducând ar trebui să fie 6/8 = 75 %.
f) Introduceţi numărul mediu de cuvinte pe care îl traduceţi într-o oră, ţinând cont de instrumentele de traducere asistată şi de alţi factori.
Puteţi utiliza alte unităţi decât cuvintele (cum ar fi rânduri, pagini sau caractere); în rezultate vor fi folosite aceleaşi unităţi de măsură.
Luaţi în calcul productivitatea netă pentru o oră medie dedicată strict traducerii, deoarece toate celelalte întreruperi au fost menţionate la punctul precedent.
g) Introduceţi numărul de săptămâni pe care le petreceţi anual în concediu. Acesta trebuie să includă nu numai timpul dvs. liber, ci şi timpul pe care nu îl petreceţi lucrând: participarea la congrese, seminarii, conferinţe, etc.
h) Faceţi click pe "Trimitere" pentru a obţine numărul de cuvinte pe care l-aţi putea traduce într-un an şi tariful pe care ar trebui să îl cereţi pentru a atinge nivelul de venit dorit. Veţi putea modifica aceste tarife pentru lucrările care cer un timp mai îndelungat sau mai scurt decât cel corespunzător vitezei dvs. medii de lucru.
i) Sub rezultatele obţinute sunt afişate două link-uri: primul spre tarifele pe care le-aţi introdus în profilul dvs., cel de-al doilea spre ansamblul tarifelor medii de pe site. Acestea sunt afişate pe perechi de limbi.